Muzica - Coarde

vioara_th_01.jpg vioara_th_03.jpg vioara_th_03.jpg

Vioara

Vioara este un instrument muzical cu coarde si arcus. Coardele sunt acordate in cvinte perfecte si sunt intinse peste una din fetele unei cutii de rezonanta, vibrand atunci cand arcusul este tras peste ele sau cand sunt ciupite.
Comparativ cu celelalte instrumente cu coarde si arcus (viola, violoncelul si contrabasul), vioara este cel mai mic instrument si generaza sunetele cele mai inalte.

Vioara sau violina este cel mai raspandit instrument muzical care face parte din familia instrumentelor cu coarde. Datorita timbrului cristalin, expresiv si plin de frumusete, vioara este principala purtatoare a melodiei. Stralucirea si caldura sunetului ei o aseaza in fruntea instrumentelor din orchestra. Sunetele emise de vioara pot reda cele mai variate sentimente, ca: duiosie, maretie, visare, forta, etc.

Viola

Viola este un instrument muzical cu coarde, la care executia se face, in mod obisnuit, cu arcusul. Viola moderna foloseste patru corzi, acordate in cvinte perfecte si este al doilea membru al familiei viorii, avand un sunet mai grav decat vioara si mai acut decat violoncelul. Instrumentistul care canta la viola se numeste violist.

Dincolo de cei care studiaza de la bun inceput viola, exista un numar de instrumentisti care s-au axat mai intai pe vioara, dupa care aleg viola si i se dedica sau canta in paralel la ambele instrumente. Usurinta de a comuta intre cele doua este acordajul asemanator: cele mai grave trei corzi ale viorii sunt identic acordate cu cele mai acute (subtiri) trei ale violei.
Diferenta mai importanta este notatia, in doua chei aflate la intervalul minim, de secunda, fapt din care se pot naste dificultati la citire.

In prima jumatate a secolului XVIII, cand vioara se nota inca in cheia de violina (numita si „mica cheie franceza” – o versiune a cheii de sol, scrisa cu mai jos cu o linie a portativului, deci o terta), diferenta de notatie cu cheia violei era mai mare – o cvarta – si permitea mai putine confuzii. Unul dintre cei mai apreciati violisti ai perioadei (baroc tarziu) a fost Johann Sebastian Bach, de asemenea foarte bun cunoscator al viorii si al altor instrumente. Bach prefera sa interpreteze in cvartetul de coarde (doua viori, viola si violoncel) la viola, pentru a fi pozitionat in centru, de unde putea „dirija” catre ceilalti instrumentisti, indicand miscarea prin ridicarea sau coborarea gatului instrumentului sau in timp ce canta.

Violoncel

Violoncelul este un instrument muzical cu coarde si arcus din familia viorii (situat ca dimensiuni si ambitus intre viola si contrabas). In mediul folcloric romanesc, violoncelul este numit broanca sau gorduna; in perioada interbelica, instrumentul era cunoscut in Romania si sub denumirea de cello (imprumut din limba engleza). Interpretul la violoncel se numeste violoncelist.
Violoncelul si-a facut aparitia in era baroca, un instrument de ambitus similar care l-a precedat fiind viola da gamba (din familia violelor). Aceasta a fost inlocuita total de catre violoncel din pricina timbrului lipsit de stralucire si a dinamicii limitate, intr-o epoca in care muzica era interesata tot mai mult de formarea de orchestre tot mai numeroase si de organizarea unor concerte in sali de mari dimensiuni.

Pentru violoncel s-au scris partituri pentru instrument solist, dar si muzica de camera sau simfonica (pentru orchestra mare). Violoncelul este membrul cel mai grav al cvartetului de coarde (alaturi de doua viori si viola). Instrumentul a fost folosit uneori si in genurile muzicale de consum (rock, jazz, pop), traversand scurte perioade de popularitate, fara insa a se impune ca instrument specific pentru niciunul din aceste genuri. Poate servi drept exemplu contrabasistul de jazz Oscar Pettiford sau formatia metal Apocalyptica. Violoncelul se regaseste si in muzica traditionala din multe regiuni ale Europei.

Tambal

Tambalul este un instrument muzical cu coarde lovite, originar din Europa, unde inca se bucura de cea mai mare raspandire, cu toate ca secolul XX i-a asigurat interesul culturilor de pe alte continente. Cunoscut mai ales ca instrument folcloric, tambalul apare si in muzica culta compusa de autori precum maghiarul Zoltán Kodály.

Tambalul mai este cunoscut in lume sub alte variante similare, adaptate culturilor in care se regaseste sau acolo unde popularitatea lui a impus o forma locala: cymbalum, cymbalom, cimbalom (varianta cea mai uzuala in limba engleza), timbali, timbl, santouri, santur s.a.

Instrumentul se manuieste cu ciocanele special construite sau cu alte obiecte loctiitoare, in scopul obtinerii unor sonoritati neobisnuite sau pentru ameliorarea sunetului unui instrument de care instrumentistul nu este multumit (sunet prea sec sau prea detimbrat, nearticulat).


Chitara

Chitara (pl. chitare, nu chitari) este un instrument muzical cu coarde ciupite. Ea are un gat lung, delimitat cu ajutorul tastelor si o cutie de rezonanta ale carei ambe fete sunt plane. In lateral, se formeaza „umerii” caracteristici, rotunzi, care dau corpului forma cifrei 8. Acordajul standard in cvarte perfecte (cu o singura exceptie) aduce cu cel al instrumentelor din familia violei (viola da gamba, violone s.a.).

Chitara clasica moderna a aparut în jurul anului 1850, când spaniolul Antonio Torres a modificat forma si proportiile instrumentului, oferindu-i o acustica îmbunatatita, un ton deosebit de placut si, totodata, o structura rezistenta. Chitara clasica a lui Torres a devenit standard si de atunci pâna în ziua de azi a ramas neschimbata.

Chitara joaca un rol important in numeroase genuri muzicale apartinand folclorului, dar indeosebi muzicii de consum. Intre aceste genuri, se numara muzica blues, country, folk, flamenco, jazz, rock si pop. Practica contemporana include chitara cu sase corzi (acustica, mult mai rar electrica) in muzica culta astfel: repertoriul specific este cantat la chitara „clasica” (ale carei corzi sunt fabricate din nailon), muzica veche (renascentista sau baroca), in lipsa unui instrument mai potrivit, se executa la chitara cu corzi de otel, iar muzica contemporana se va executa la ambele, in functie de indicatiile din partitura. La chitara se poate canta folosindu-se exclusiv proprietatea acustica a corpului chitarei (in care se propaga undele sonore create de vibratia corzilor la ciupire) sau folosindu-se un amplificator (potrivit atat la chitare electrice, cat si la cele acustice) ce creste in intensitate si modeleaza, in functie de preferintele chitaristului, semnalul captat de dozele electromagnetice montate in apropierea corzilor.

Info Admitere (+)

 
Top Pagina
login